+ Din Evanghelia după Luca

În acel moment, Isus s-a uitat în sus și i-a văzut pe bogații care și-au aruncat ofrandele în vistieria templului.

El a văzut și o văduvă săracă, care a aruncat două monede mici și a spus: „Adevărat, vă spun, această văduvă, atât de săracă, a aruncat cel mai mult. Toți aceștia care, de fapt, au aruncat o parte din ofranda lor de prisos. Însă, ea din sărăcia sa, a aruncat tot ceea ce avea ca să poată să trăiască".

Cuvântul Domnului

 

Predică

Rugăciunea credincioșilor

Conștienți că Dumnezeu nu are nevoie de darurile noastre, ci mai degrabă cere ofranda inimii noastre, să ne adresăm rugăciunile noastre, spunând împreună:

Ascultă-ne, Doamne.

 

Pentru că oamenii, sătui de bunurile acestei lumi, nu-și închid inima față de Dumnezeu, mulțumindu-se să-i ofere un cult pur extern. Să ne rugăm:

Ca săracii să-și găsească confortul în Biserică, să fie primiți și venerați ca fiind oamenii simpli ai Evangheliei. Să ne rugăm:

Ca în societatea noastră de consumistică, creștinii să fie un exemplu de sobrietate în utilizarea banilor și a bunurilor pământului. Să ne rugăm:

Ca cei care trăiesc aglomerați la marginea orașelor, să găsească în instituții civile și religioase locuri pentru recuperarea demnității lor și pentru exprimarea personalității lor. Să ne rugăm:

Ca a noastră comunitate să învețe să ofere mereu cu bucurie și dezinteres, aplicând egalitatea între frați. Să ne rugăm:

Ca fiecare om să se simtă pe deplin acceptat și iubit de Dumnezeu.

Pentru toți binefăcătorii Bisericii și ai lumii.

 

Dumnezeule, Tată al Bunătății, fiecare dorință a noastră este înaintea ta. Fă-ne transparenți și puri, pentru ca iubind adevărul, să putem trăi cu o inimă liberă de orice înșelăciune și prefăcătorie. În numele lui Hristos. Amin.

 

 

Predică

Ceea ce am auzit astăzi merită spus la o slujbă, misiunea pe care fiecare dintre voi o are în domeniul său. Cine vrea să-l slujească și să-l iubească pe Domnul trebuie să-și trăiască viața ca o creație perenă, neîntreruptă față de Domnul său. Fără această credință în Dumnezeul care ne creează viața, nu putem urma calea Sa. Cei care-I pot urma calea, trebuie să se gândească doar la calea aceasta. (Ca și cei care gătesc, dacă nu sunt atenți la ceea ce fac în bucătărie). Dacă vă gândiți la altceva, nu veți urma calea, vă opriți, în timp ce Dumnezeu nu se oprește niciodată. Acest adevăr este regula pentru a urma calea lui Isus. A-L urma pe Hristos înseamnă să mergeți după Hristos. Dacă te duci după el, nu te poți gândi la altceva decât la calea sa. Totul dispare, rămâne doar calea. Discipolul a fost rugat să-i urmeze calea. Tatăl ceresc va face orice altceva. Domnul i-a cerut lui Moise să-l urmeze. Dacă un om merge și merge, nu poate nici să are, nici să semene, nici să recolteze. Cine îi va da acestuia pâine ca să se hrănească? Domnul s-a gândit la asta. A făcut apa să curgă din piatra tare, din stâncă. I-a dat pâine din cer în fiecare noapte. Ilie a trebuit să-l urmeze pe Domnul. Mai întâi a fost hrănit de un corb. Apoi a fost hrănit de o văduvă săracă, foarte săracă într-adevăr, în Sarepta din Sidon. Isus i-a chemat pe oameni să-l urmeze. Ei au mers cu Hristos, în spatele său. Tatăl le-a asigurat hrana. (Apoi, când chemați persoane să vină cu voi în bucătărie, îi urmați, îi învațați cum să se comporte și apoi cum să ofere un produs bun). Chiar și atunci când Isus își trimite oamenii într-o misiune, ei merg, dar aceștia se lasă în voia Tatălui, care în fiecare zi va crea pentru ei ceea ce este necesar pentru a-i susține.

Când mergeau pe stradă, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. Iar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuinile lor iar păsările cerului cuiburile lor, dar Fiul omului nu are unde să-și pună capul”. Altuia i-a spus: „Urmează-mă”. Iar el a răspuns: „Doamne, vino mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu”. El a răspuns: „Lasă morții să-și îngroape morții; tu însă du-te și anunță Împărăția lui Dumnezeu”. Un altul a spus: „Te voi urma, Doamne; mai întâi, însă, să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea”. Dar Iisus i-a răspuns: „Nimeni care pune mâna pe plug și apoi se întoarce nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu” (Lc 9: 57-62).

Aceasta este diferența dintre văduva săracă și toate celelalte. Văduva s-a lăsat transformată în fiecare zi de Domnul ei. Darul pe care i l-a dat lui Dumnezeu confirmă acest lucru. Ea i-a dat totul, fără a opri nimic pentru ea însăși. Ea trăiește pentru Dumnezeul ei și din el, iar ceea ce va veni este adevărata creație a Domnului ei. Ceilalți, însă, se țin strâns de viață. Ei dau Domnului, dar inutil. Aceștia trebuie să aibă grijă de ei înșiși și de aceea trebuie să facă întotdeauna bine calculele. Dar dacă calculăm cu Dumnezeu și El calculează pentru noi. Cine pierde suntem noi, cu siguranță nu El, îi pierdem Providența. Vom fi lipsiți de toate darurile sale. Vom fi săraci pentru totdeauna.

Cei care cred se lasă creați în fiecare clipă de Dumnezeul său, nu îi lipsește nimic. Cei care se agață strâns de viață, le vor lipsi întotdeauna totul. Dumnezeu nu-i va putea ajuta, pentru că nu fac nimic și nu vor face nimic pentru a fi ajutați de Domnul lor. Credința înțeleasă ca ascultare de cuvântul Domnului cere întotdeauna să se dea tot ceea ce cineva are sau posedă pentru a ajunge acolo unde Cuvântul trimite, pentru a face ceea ce cere Cuvântul. Biata văduvă devine astfel un model al adevăratului discipol al lui Isus. Să lăsăm tot ceea ce avem cu totul providenței divine pentru viitorul nostru. Iată, atunci, delicatețea lui Isus pe care Evanghelia prezentată ne-o dezvăluie și care trebuie să ne umple de admirație și, în același timp, să ne ofere o mare încurajare. Cu siguranță, dacă biata văduvă nu era mândră de ofranda sa și încerca mai degrabă să se ascundă în timp ce o arunca în vistieria templului: care erau cele două mici schimbări ale ei în comparație cu ofrandele celor bogați? Aceștia s-ar fi putut mândri: am dat multe! Iar Iisus schimbă situația: „Adevărat, vă spun, această sărmană văduvă a pus mai mult decât oricine”. Domnul nu vede aparența, vede inima și știe unde se găsește adevărata generozitate.

Acest lucru trebuie să ne încurajeze atunci când ne aflăm în aceeași situație. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze să fim smeriți, dacă avem șansa să dăm multe; nu ar trebui să ne mândrim, pentru că totul ne-a fost dat de Dumnezeu. În al doilea rând, să fim smeriți când putem da puțin, când ne simțim săraci, în toate sensurile: săraci în forță fizică, săraci în capacitate în comparație cu ceilalți. În aceste cazuri, este dificil să fii generos, pentru cei care se descurajează și sunt tentați să nu facă nici măcar atât de puțin: pentru cei ce merită! Domnul ne spune că merită, că merită mai mult decât ceea ce fac alții cu atâta energie și atâta abilitate, dacă din puținele noastre posibilități facem tot ce putem: aceste ofrande îi plac foarte mult.

Dacă cu smerenie și dragoste punem puținul pe care îl avem în slujba Domnului și a fraților noștri, facem un lucru grozav și suntem mai aproape de Domnul decât atunci când am putut să facem lucruri cu o bucurie aparent mai mare.

Mulțumim lui Isus pentru lumina pe care ne-o dă astăzi și cerem pentru noi și pentru cei dragi această generozitate plină de smerenie și iubire divină așa cum a transmis Sfântul Francisc Caracciolo. Numele său era Ascanio Caracciolo și locuia la Congregația Albilor Justiției, și se ocupa cu asistarea celor condamnați la moarte, unde mai lucra un alt preot cu același nume. Într-o zi a sosit o scrisoare, scrisă de genovezul Agostino Adorno și Fabrizio Caracciolo, starețul Santa Maria Maggiore din Napoli. Cei doi se adresau lui Ascanio Caracciolo - dar care dintre cei doi? - și-l rugau să colaboreze la întemeierea unui nou ordin, cel al Clericilor Minori Obișnuiți. Poștașul a trimis scrisoarea tânărului preot, născut la 13 octombrie 1563 la Vila Santa Maria di Chieti și s-a mutat la Napoli la vârsta de douăzeci și doi de ani pentru a-și finaliza studiile teologice. La schitul Camaldoli a scris Regula, aprobată ulterior în 1588. În anul următor, Ascanio și-a depus juramintele religioase luând numele de Francesco. În 1593, mica Congregație a suținut primul capitol general, iar Francisc a trebuit să accepte supus funcția de presbiter general, cu alte cuvinte de Superior General. Între timp, congregația a ajuns la Roma, la biserica Sant' Agnese din Piazza Navona. Marea dragoste pe care Caracciolo a avut-o pentru Domnul s-a revărsat asupra aproapelui său. A depus toate eforturile sale pentru convertirea păcătoșilor, a prostituatelor și a celor condamnați la moarte, care l-au numit „vânătorul sufletelor”. El a fost atât de prompt să-i viziteze pe bolnavi, să-i ajute pe cei morți, să strângă pomană pentru a asigura educația sau căsătoria fetelor care îl numeau „tatăl săracilor”. Era atât de neobosit în ascultarea mărturisirilor, în învățarea copiilor, în predicarea adevărurilor veșnice credincioșilor, în organizarea congregațiilor Pie care îl numeau „omul de bronz”. Francisc a murit la 4 iunie 1608 la Agnone, după ce a invocat într-un mod special pe Sf. Mihail, Sf. Iosif și Sf. Francisc din Assisi. Expresiile care răsunau cel mai mult pe buza lui erau: „Sânge prețios al lui Iisus, tu ești al meu, iar pentru tine și cu tine doar sper să mă salvez. O, preoți, străduiți-vă să sărbătoriți Liturghia în fiecare zi și să vă îmbătați cu acest sânge!". S-a făcut o autopsie a corpului său la trei zile de la moartea sa. În jurul inimii sale s-au găsit scrise cuvintele: „Zelul din casa ta m-a consumat!”.

Toate acestea, dragii mei prieteni, ne fac să înțelegem că toată lumea din zona lui trebuie să dea tot ce-i mai bun din sine și să nu ia exemplu de la cei - și, din păcate, în Germania și unde sunt eu în Hamburg, sunt atât de mulți - în detrimentul unei bucătării excelente doar pentru a câștiga bani și atât îndeplinește doar acele reguli minime ale bucătăriei noastre iubite italiene.

 

 

 

 

Rugăciunea Bucătarilor către San Francesco Caracciolo

 

O, smerite Sfânt Francisc, adorator și apostol al lui Iisus Pâinea vieții, care a renunțat la bunurile pământești și onorurile părmântești pentru a te pune pe deplin în slujba lui Dumnezeu și a celor mai săraci și nevoiași cu sprjin material și spiritual, noi bucătarii te admirăm pe tine și ne adresăm ție în special ca Patron al nostru.

 

Tu, care ai fost profund unit cu Hristos, Pâinea ruptă pentru viața lumii, ajută-ne să știm să promovăm, prin intermediul mesei pe care o pregătim, mai multe relații umane și fraterne pentru a contribui la răspândirea păcii și iubirii lui Dumnezeu în lume.

 

Insuflă în noi, toți oamenii, dorința și gustul Hranei, a Cuvântului și al Pâinii vieții veșnice, să obținem de la Dumnezeu harul și binecuvântarea asupra familiilor noastre și a lucrării noastre, ajută-ne să fim mereu copii demni ai lui Dumnezeu pentru a merita să participăm, la sfârșitul călătoriei noastre pământești, la slava ta și la binecuvântarea tuturor Sfinților din ceruri.

                

Amin.